„România, în urma datoriilor pe care și le face va trebui să vândă Hidroelectrica și Nuclearelectrica. Nu mai bine subvenționăm cheltuielile pe care le avem? Din banii pe care îi dăm pe plafonare. Faptul că trebuie să aducem bani la bugetul de stat este o altă discuție. Oprim controalele, pentru că fiecare antreprenor român este sufocat de controale, de prea multele instituții care vin săptămână de săptămână.
Propunerea noastră de tăiere a pensiilor speciale este în felul următor: nicio pensie din România să nu fie peste nivelul președintelui statului. Ce pensie este peste nivelul salarial al președintelui statului să fie impozitată cu 90%. Este proiectul nostru legislativ. Soluția nu este creșterea procentuală a tuturor pensiilor cu un procent, pentru că o să ajungi să dai unui pensionar care câștigă 13.000 de lei - 1.300 de lei, și unuia care câștigă 1.300 de lei - 130 de lei cu care nu are ce să facă.
La începutul acestei seiuni venim cu propunerea unui proiect de țară pe următorii 10 ani, pe fiecare domenii în parte, avem specialiștii care să susțină aceste măsuri”, a precizat George Simion la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii ”Culisele Statului Paralel”.