Parlamentarii AUR nu vor vota moţiunea de cenzură a PSD, dar vor vota „pentru înlăturarea Guvernului Cîţu”, a anunțat George Simion, care a adăugat că „în numai 6 luni, a făcut multe pagube".
„Nu ar trebui să mizeze social-democraţii pe voturile noastre, pentru că am trimis propunerile noastre privind textul moţiunii şi, în afară de câteva propoziţii, nu au introdus acele paragrafe dorite de noi. Totodată, AUR va vota şi se va alătura oricărui demers pentru a înlătura acest guvern, aşa că noi, mâine, nu votăm moţiunea PSD, ci votăm înlăturarea Guvernului Cîţu, care, în numai 6 luni, a făcut multe pagube pentru antreprenorii români, în special, şi pentru toţi românii din sectorul bugetar şi din privat, în general. Grupurile parlamentare AUR de la Camera Deputaţilor şi de la Senat vor vota pentru ca acest guvern să cadă", a declarat George Simion, luni, la Palatul Parlamentului.
Acesta a precizat că PSD şi AUR au ideologii diferite, pentru că sunt două entităţi diferite, de aceea AUR nu va vota moțiunea, ci dărâmarea Guvernului Cîțu - „un guvern nociv pentru români”.
„Noi o să votăm căderea Guvernului Cîţu. (...) Am avut discuţii cu mai mulţi parlamentari şi din cercul guvernamental, şi acum şi la viitoarele moţiuni sperăm să ni se alăture din ce în ce mai mulţi, pentru că Guvernul Cîţu e un guvern nociv pentru români.(...) Sperăm mâine, dacă nu, vom depune şi noi moţiune de cenzură în luna septembrie sau mai devreme, ca parlamentari de la PNL să voteze căderea guvernului", a mai afirmat Simion, citat de Agerpres.