Un apartament cu o suprafață cuprinsă între 50-55 mp poate costa 35 000 de euro, pe piața imobiliară din România, dacă dezvoltatorul nu ar mai adăuga și profitul de până la 200%, ca să-și amortizeze diversele cheltuielile apărute pe parcursul procesului de construcție. La această concluzie a ajuns liderul AUR, George Simion, care a început o demonstrație practică pe o viitoare locuință, la bloc, preluată de la stadiul „la roșu”.
„Dragi prieteni, un apartament ca cel pe care vi-l arătăm acum la roșu ajunge să fie vândut de dezvoltatorii imobiliari în Timișoara, București, Cluj, în afara orașelor, la 80-100 de mii de euro! Ce plătiți? Un profit al dezvoltatorilor de la 50% până la 200%, autorizații, PUZ-uri, șpăgi date către primării, terenuri și utilitățile care vin foarte greu pentru că statul și companiile de apă, gaze, canal își dau concursul foarte greu. Acest proiect va fi declarat de interes național.
Venim cu un plan în care punem la dispoziție din partea statului terenul utilitățile și infrastructura necesară, cum se întâmplă și în multe state europene și ne-a rezultat într-un calcul că metru pătrat desfășurat de clădire iese la 500-600 de euro prețul de producție inclusiv TVA. Haideți să vedem un apartament de două camere ca cele prezentate de noi cu prețuri începând de la 35.000 de euro!”, spune George Simion.
Simion oferă și o detaliere a cheltuielilor ocazionate de lucrările necesare amenajării unui apartament care ajung la suma de 1733 de euro/mp util. Liderul AUR a mai spus că proiectul său este viabil și datorită companiilor românești care produc materiale de construcții, iar terenul, utilitățile și infrastructura necesară ar trebui să fie puse la dispoziție de către stat, așa cum se întâmplă în multe țări europene.
„Deci pornim de la 50-55 de metri pătrați aici. Acolo e dormitorul, aici e open space, care este cu sufrageria și bucătăria și aici este baia. Nu este mult, dragi prieteni. Ce vedeți aici e apartamentul în care am copilărit și eu, în Dristor, pe strada Râmnicu Vâlcea, un apartament standard de două camere. Ba chiar eu aveam bucătărie, dar se încadra în această limită: 50-55 de metri pătrați, a mai spus Simion.