Potrivit unui comunicat al AUR, distincția este oferită pentru "rolul European Conservatives and Reformists Party ca "cel mai pro-transatlantic partid european" și pentru implicarea lui George Simion, vicepreședinte ECR Party, în combaterea cenzurii și a derapajelor antidemocratice".
"Dragi prieteni, am fost implicat, împreună cu poporul român într-o mare bătălie pentru libertate, pentru alegeri libere și corecte și pentru democrație. Și acest premiu este pentru românii care s-au ridicat în apărarea dreptului lor de a trăi într-o democrație, la fel cum sunt Statele Unite ale Americii. În fața tuturor alegerilor anulate și invalidate ne vom ridica să luptăm pentru drepturile noastre. Vorbesc aici și primesc acest premiu și în calitate de vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni. Suntem cel mai pro-transatlantic partid politic din Europa, împreună cu Giorgia Meloni, cu Mateusz Morawiecki, cu Carlo Fidanza, cu Marion Marechal", a spus Simion la ceremonie.
@partidul_aur_oficial George Simion a fost premiat în Statele Unite ale Americii pentru apărarea libertății de exprimare și a democrației. Distincția i-a fost înmânată la Trump Kennedy Art Center de către Republicans for National Renewal, ca recunoaștere a luptei duse împotriva cenzurii și a derapajelor antidemocratice din Europa. Premiul evidențiază implicarea directă a lui George Simion, în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, în apărarea alegerilor libere și corecte, precum și rolul acestui partid ca cel mai pro-transatlantic partid european. În acest moment, o delegație AUR se află la Washington pentru întâlniri politice și instituționale. Mesajul transmis din capitala SUA este clar: România are nevoie de alegeri libere. Libertatea de exprimare nu este negociabilă.
♬ sunet original - Partidul AUR ✔️
George Simion, în vizită în SUA cu 30 de parlamentari AUR: discuții despre alegerile anulate și justiția politizată
El a subliniat că SUA reprezintă un exemplu de ”democrație”.
"Foarte multe lucruri s-au schimbat într-un singur an. Mult mai multe se vor schimba în următorii trei ani. Privim către Statele Unite cu speranță. Privim către Statele Unite ca spre un exemplu de democrație. Ne ridicăm în apărarea libertății de exprimare și a alegerilor libere și corecte", a adăugat Simion, după ce i-a fost acordat premiul.
În cadrul ceremoniei, au mai fost premiați, printre alții, și congresmenii Abe Hamadeh, Andy Ogles și Anna Luna.
Delegația AUR va pune la dispoziția congresmanilor americani un raport privind anularea alegerilor prezidențiale din România, document care prezintă argumente legate de încălcarea principiilor democratice și constituționale, se arată în comunicat.
De asemenea, delegația AUR are programate întâlniri politice la Washington, inclusiv discuții la nivel instituțional, în cadrul demersului de informare a partenerilor strategici ai României.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026