"Rolul Ucrainei ca țară de tranzit va fi redus la zero. Livrările de gaze în Europa se vor face prin intermediul unor itinerarii alternative", a dezvăluit el în cadrul unui interviu pentru postul de televiziune Rossiia 24.
"Am luat pur și simplu o decizie finală privind stabilirea de itinerarii alternative" pentru gazoducte, a explicat el.
În locul Ucrainei, Rusia mizează pe Turcia, "noul său partener strategic în sectorul gazului", a dezvăluit Aleksei Miller.
"Turcia va deveni o mare țară de tranzit: peste 50 de miliarde de centimetri cubi de gaz vor tranzita teritoriul său", a subliniat Miller, evocând construcția unui gazoduct care va pleca din Turcia și va traversa Marea Neagră.
Luni, la Ankara, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Moscova renunță la proiectul gazoductului ruso-italian, care implica șapte state membre și care trebuia inițial să asigure aprovizionarea UE.
Lansat înainte de conflictul ruso-ucrainean, proiectul viza diversificarea rutelor pentru aprovizionarea cu gaz rusesc, ocolind Ucraina, pe unde tranzitează în prezent aproape jumătate din livrările ruse spre UE.
Gazoductul trebuia să lege pe o lungime de 3.600 km Rusia de Bulgaria pentru a se îndrepta apoi spre Europa occidentală prin Serbia, Ungaria și Slovenia, având o capacitate de 63 de miliarde de metri cubi anual.