Proiectul iniţiat de Ministerul Educaţiei prevede că persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia elevilor, în mod particular cadrele didactice, au obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită.
Una dintre normele de conduită se referă la ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor, care implică supraveghere permanentă, pe tot parcursul activităţilor desfăşurate în şcoală, dar şi în cadrul acţiunilor organizate de unitatea de învăţământ în afara acesteia, pentru a fi asigurată pe deplin securitatea copiilor.
De asemenea, profesorilor le sunt interzise agresiunile fizice şi tratamentele umilitoare, sub orice formă.
Proiectul mai prevede că profesorii au obligaţia să asigure protecţie fiecărui elev şi să denunţe orice formă de violenţă fizică, de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor. Totodată, dascălii trebuie să combată orice formă de abuz sexual, emoţional sau spiritual.
Cadrele didactice nu au voie să-şi hărţuiască sexual elevii şi nici să aibă relaţii sexuale cu aceştia, inclusiv consensuale. Totodată, proiectul Codului de etică interzice profesorului să aibă un limbaj cu caracter obscen, vulgar sau aluziv, indiferent de intenţia serioasă sau ludică a acestuia.
Acelaşi proiect prevede că profesorii trebuie să pregătescă elevii astfel încât aceştia să atingă standarde de performanţă prevăzute de documentele şcolare.
Elaborarea unui astfel de cod a început în urmă cu câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect, pentru că prioritate a avut Strategia anticorupţie în educaţie, aprobată printr-un ordin al Ministerului Educaţiei în 2013. Strategia face referire la Codul etic pentru învăţământul preuniversitar, Codul de referinţă al eticii şi deontologiei universitare, precum şi la monitorizarea activităţii Consiliului Naţional de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar şi a Consiliului de etică şi management universitar.
Codul de etică a fost readus în actualitate odată cu scandalul izbucnit la sfârşitul anului trecut, în urma mediatizării unor imagini în care învăţătoarea Dana Blându, de la Şcoala 10 din Capitală, le cerea părinţilor bani pentru cadouri de Crăciun.
În urma scandalului de la Şcoala 10, premierul Victor Ponta a cerut, în 15 ianuarie, Ministerului Educaţiei finalizarea proiectului în termen de două săptămâni, însă acest proiect nu a ajuns până în prezent pe masa Guvernului.