Acum însă, după aproape trei decenii, populaţia de animale din zona de protecţie din jurul Cernobîlului, este în creştere, în ciuda radiaţiilor care încă mai persistă.
Această dezvoltare a faunei a fost posibilă şi din cauza faptului că regiunea este una sălbatică, în care oamenii nu au acces, iar animalele pot trăi liniştite.
Potrivit unei echipe internaţionale de cercetători, în zonă numărul de elani, cerbi, porci mistreţi, vulpi, bizoni, nevăstuici, vulturim bursuci, râşi, cai Przewalski şi lupi este în creştere spectaculoasă. Unele dintre aceste animale, precum bizonii şi cai Przewalski nu se mai găsesc aproape nicăieri în săbăticie.
"Numărul animalelor este mult mai mare decât era înainte de dezastrul nuclear. Acest lucru nu înseamnă că radiațiile nu îşi fac simţite efectele şi asupra animalelor", a afirmat unul dintre oamenii de ştiinţă, potrivit sciencealert.com.