Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț a urcat pe scena unui festival al berii, organizat în oraș, ca să mulțumească formației Cargo, pe care însă a confundat-o cu firma de curierat Cargus. Momentul stânjenitor a fost surprins de spectatorii concertului Corgo, alături de Orchestra și Corul Filarmonicii.
Deși discursul a fost foarte scurt, a fost suficient pentru a repeta greșit numele trupei Cargo.
Peste 5 mii de iubitori de rock veniți au reacționat la concertul de inaugurare al Festivalului Berii, eveniment organizat chiar de primărie, susținând că nu poți confunda o trupă consacrată cu o firmă de curierat.
După cele două gafe, publicul a început să vocifereze și chiar să huiduie, deranjat de greșeala repetată a primarului.
Huiduielile nu au încetat decât după ce primarul Aradului a părărsit scena festivalului.