"Doar în ultimele zile au fost câteva evenimente rutiere în care au fost implicați copii. Chiar aseară a avut loc un accident grav între un microbuz în care erau 18 copii și o altă mașină. Cu o zi înainte, un copil de 12 ani a fost accidentat pe o trecere de pietoni, în timp ce traversa pe trotinetă", a arătat fostul ministru.
Potrivit Gabrielei Firea, cea mai recentă statistică oficială pe acest subiect dramatic se referă la anul 2021. În total, peste 2.100 de copii au fost victime ale accidentelor rutiere provocate pe șoselele din României, pentru că nu au fost protejați în interiorul mașinilor în care erau pasageri.
"Suntem primii în acest top din multe cauze, dar toate duc spre lipsa unei educații rutiere a copiilor, dar și a adulților. Cele mai multe dintre aceste decese au fost cauzate de traversarea unui drum prin loc nepermis sau de viteza excesivă. O cauză majoră este și lipsa sistemelor de siguranță în mașină: scaun special sau chiar centură.
Lipsa de educației rutiere în școală se vede în cifrele tragice. De exemplu, în Suedia nu există victime rutiere printre copii, însă, în această țară elevii sunt învățați frecvent tot ce au de făcut când ies pe stradă. În același timp, în România sunt raportate peste 140 de decese în rândul copiilor între 0 și 14 ani, într-un singur an. Statisticile ar fi și mai sumbre dacă ar include și tinerii de la 14 la 18 ani.
Educația rutieră este, în primul rând, o educație pentru viață și cred că trebuie să i se acord o importanță mai mare din partea instituțiilor statului. Este nevoie de educarea copiilor, la școală, dar și de educarea părinților. Avem nevoie de campanii naționale de informare și conștientizare a pericolelor corelate cu programele de educație din școli. În același timp, este nevoie de măsuri mai dure pentru sancționarea abaterilor de la Codul Rutier, când vine vorba de siguranța copiilor pasageri în autoturisme", a mai spus senatorul, în postarea de pe Facebook.
La scurt timp dupa acest mesaj, senatoarea PSD a vorbit despre campania națională de conștientizare demarată intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS.
"E infiorator sa constatam an de an ca suntem pe locuri fruntase, anul acesta chiar pe primul loc in Europa in ceea ce priveste numarul de copii care sunt victime pe sosele. Masurile nu vreau sa spun ca nu s-au luat, dar nu sunt in masura sa reduca problema de fond, si anume sa nu mai moara copii", a declarat Gabriela Firea.
Senatoarea PSD a aratat ca au fost nemurate accidente in care conducatori auto complet nevinovati au murit sau au ajuns la spital pentru ca soferul de pe contrasens s-a urcat fie baut la volan, fie sub efectul unor substante interzise, fie a efectuat o manevra periculoasa.
"Am propus astazi mai multe masuri", a spus fostul ministru, si a dat inca odata exemplul Suediei.
"Probabil ca impreuna cu specialistii ar fi necesar un mai mare control in ceea ce priveste aplicarea sanctiunilor legate de contraventii (...)
Este o campanie nationala de constientizare, in special in contextul in care ne aflam acum cu accidentul groaznic de la 2 Mai, in care un sofer care s-a urcat drogat la volan a omorat doi tineri - intre institutii, Ong-uri, persoane si tineri pe care copiii le urmaresc si asculta. Cred ca daca mesajul va veni si din partea lor va fi mai bine receptat", a spus Firea.