„Măsurile anunțate de Palatul Victoria sunt incipiente. Încerc să fiu obiectivă și nu subiectivă pentru că în vremuri de pandemie doar persoane iresponsabile pot să ducă politicul atât de departe încât să nu aibă discernământ și să nu recunoască dificultatea prin care trecem cu toții ca națiune și cu toții ca cetățeni pe acest pământ. Am observat și mesajele venite din partea altor țări și cam cât alocă fiecare stat pentru susținerea mediului privat de afaceri, lovit crunt de pandemia coronavirusului. Acum, nu cred că cineva are soluția economică ideală. Am văzut promisiuni, și la noi sunt câteva în stadiu incipient, și în alte state europene, m-am uitat la Germania, este un stat puternic, cu o economie foarte stabilă, și care merge la un procent foarte mare din PIB pentru susținere (a mediulu ide afaceri - n.red.), aproape 20%, noi suntem departe.
Dar lupta noastră, a tuturor este pentru a nu ajunge un număr foarte mare de persoane în stare critică. Cred că toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că România nu va putea să facă față unei situații asemănătoare cu cea a Italiei. De aceea eu înțeleg perfect mesajele care s-au transmis în această perioadă: să-i ferim pe seniori, de a ieși foarte mult public, de asemenea să reducem activitățile care nu sunt esențiale. Pentru că a-i chema în continuare pe angajați, din dorința legitima de a susține economia, asta înseamnă un număr mai mare de persoane suspecte, un număr mai mare de persoane îmbolnăvite și o presiune extraordinară pe sistemul de sănătate, care nu are cum să facă față în condițiile actuale. Noi știm foarte bine care este situația în România, în sistemul de sănătate, câte locuri în spitale avem, câți medici sunt în spitale, câte secții de ATI.
Câte persoane sunt izolate la domiciliu și în carantină în București
Am spus și în privința Bucureștiului, avem un număr foarte mare de persoane în carantină deja netestate. Dintre cele peste 520 de persoane în carantină, puține au fost testate. Probabil multe dintre acelea sunt deja îmbolnăvite, dar nu s-a ajuns la ele cu testul. Avem peste 2.000 de persoane în izolare la domiciliu și încă 1.000 în Ilfov, deci peste 3.000 de persoane în București-Ilfov, în izolare la domiciliu, care nu au prezentat simptome. Noi nu am ajuns încă la vârful numărului de persoane declarate îmbolnăvite cu COVID-19".
Ce recomandă Firea pentru METROREX
„Am auzit ca ar fi o masură foarte dură închiderea metroului, dar pe de altă parte, un efort din partea METROREX de a oferi la intrarea în metrou măști călătorilor cred că ar fi o idee foarte bună. Ar fi o măsură bună.
Firea: Nu trebuie să ajungem război cu pandemia. Într-o lună vom avea sute de bolnavi
Tocmai ca să nu se ajungă la măsuri radicale ca în Europa unde sunt doar câteva ore permise pentru a merge la cumparaturi , la serviciu, unde poliția pândește dacă iese cineva din casă. Eu nu cred că trebuie să ajungem în stare de semirazboi, război cu pandemia. E mai bine să luăm (măsuri - n.red.) în această perioadă, când avem acalmie, pentru că nu au fost testate asa de multe persoane, nici nu au simptome atat de multe persoane iar in spitale nu sunt mai mult de 100 de bolnavi. Dar situația aceasta nu va fi in continuare, intr-o luna vom avea sute de bolnavi, nu o sută ca acum. Pentru că este inevitabil venind atât de mulți români din Italia și Spania și Germania, și încă vin”, a mai spus Gabriela Firea la Realitatea PLUS.