"Eu mă bucur foarte mult că elevii nu au pățit nimic și nici profesorii cu acel tavan care a căzut într-o școală din sectorul 5 al Capitalei. Așa cum știți, școlile sunt în administrarea primăriei de sector. La această școală, în schimb, Primăria Capitalei are un proiect pentru amenajarea sălii de sport și nimic mai mult. Eu am discutat cu toți primarii de sectoare și le-am transmis rugămintea ca, deși Primăria Capitalei nu este legal implicată direct în administrarea școlilor, să ne transmită toate problemele pe care le întâmpină, eventual deficitul financiar pentru rezolvarea unor probleme la școli, grădinițe și creșe, astfel încât să putem susține prin asociere unele tipuri de lucrări, Chiar în această perioadă lucrăm împreună la un proiect pe perioada verii să amenajăm cât mai multe creșe în cartiere", a spus Firea.
Un tavan de rigips a căzut joi dimineață la Școala 141, niciun un copil nefiind rănit, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Maria Ștefania Manea.
"Dimineață a căzut un plafon de rigips la Școala 141. Corpul de clădire era expertizat pentru a intra în lucrări de reabilitare. Întreaga școală va intra în reabilitare în perioada vacanței".
Inspectorul Manea a precizat că niciun copil nu a fost rănit, întrucât elevii desfășurau activități în afara școlii, în cadrul programului "Școala altfel". Inspectorul a mai afirmat că s-a luat decizia ca orele de curs să se facă la altă unitate de învățământ.