Gabriela Firea a fost operată, joi seară, la Spitalul Cantacuzino, din Capitală. Primarul General al Capitalei a suferit o operație gastro-intestinală.
''Multumesc mult medicilor si intregului personal medical de la Spitalul Cantacuzino unde am fost investigata si operata, cadrelor medicale de la Spitalele Colentina si Sanador unde am facut mai multe analize medicale in ultima perioada, precum si Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov. Am trecut printr-un moment greu, insa grija cu care am fost inconjurata m-a ajutat enorm si mi-a sporit inca o data increderea in personalul medical din Romania, care merita tot respectul si aprecierea noastra. Sper ca recuperarea mea sa fie cat mai rapida, pentru a-mi putea continua munca la Primaria Capitalei la intreaga capacitate fizica. Multumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi cu un gand bun!", se arată în mesajul transmis de Gabriela Firea.
Este a doua operație suferită de Gabriela Firea în acest an. La începutul lunii ianuarie, primarul Capitalei anunța că se confruntă cu probleme de sănătate și a fost supusă unor intervenții și tratamente.