”Before and after. Ce am gasit, ce am facut. Azi, Podul Grant. Inaugurat in 1910. Gasit intr-o stare deplorabila, deteriorat, macinat de vreme, un pericol public. L-am expertizat, consolidat, reparat, modernizat, amenajat si redat circulatiei. Lucrarile au fost executate de Companiile Municipale Strazi Poduri Pasaje si Dezvoltare Durabila.
Podul Grant este un pod pentru șosea și tramvai, care traversează liniile de cale ferată ce pătrund spre Gara Basarab și Gara București Nord.
La sfârșitul anilor "70, in paralel cu acest prim pod, a fost construit un nou pod, care trece peste un grup de căi ferate de 136 metri lățime. Constructia a fost facuta conform standardelor antiseismice stabilite după cutremurul din 1977.
De atunci, de peste 40 de ani, nu s-a mai realizat nicio consolidare sau reparatie, fiind in pericol de prabusire. Pana acum.
Numele podului vine de la Effingham Grant (1820--1892), secretar al consulatului Regatului Unit la București în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
După falimentul fabricii sale "Fonderia de la Belvedere", Grant este nevoit să vândă statului o parte din terenurile moștenite de la boierii Golești (Grant fiind căsătorit cu nepoata marelui logofăt Dinicu Golescu).
Restul proprietății a fost parcelat de Grant, terenurile fiind vândute lucrătorilor de la CFR.
Podul Grant este unul din simbolurile clubului de fotbal Rapid București, al cărui stadion este plasat lângă una din bretelele de acces”, a scris, pe Facebook, Gabriela Firea.