„Mamele care se află în situații de risc vor primi un ajutor financiar. Am susținut acest proiect și mă bucur că în ședința Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame.
Astfel, mamele și nou-născuții din familii vulnerabile vor beneficia de un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziția de articole medicale și de igienă, dar și de consiliere parentală. Potrivit Hotărârii de Guvern, de aceste tichete vor beneficia toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni. O felicit pe Roxana Mînzatu, secretar de stat în Cancelaria Primului-Ministru și fost ministru al Fondurilor Europene, că nu a abandonat acest proiect.
Potrivit Ordonanței de Urgență adoptată de Executiv, cu aceste tichete mamele pot să cumpere tot ce au nevoie pentru cei mici, de la scutece, articole sanitare și medicale pentru îngrijirea acestora până la articole de vestimentație inclusiv trusou”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.
Ministrul Familiei îndeamnă toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei.
„Toate mămicile cu bebeluși de până în 3 luni, care au o situație materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei”, a mai precizat Gabriela Firea.
„Un vot pozitiv a fost acordat și proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această inițiativă. Practic, se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune astfel încât cresc posibilitățile de asigurare a unui nivel de trai minimal pentru familiile și persoanele singure dar și de prevenire a riscului de sărăcie în rândul copiilor și de abandon școlar. De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri și fără susținători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidențiale și să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuției sociale de sănătate”, a conchis Firea.