„Faceți cunoștință cu primul copil născut prin programul național pentru susținerea natalității! Simt o bucurie nespusă pe care trebuie să o împărtășesc cu toată lumea.
Iată dovada că un proiect muncit cu sufletul aduce roade. Este o rază de speranță pentru toate cuplurile din România care nu pot deveni părinți din motive medicale. Ajutorul de 15.000 de lei pentru procedurile de fertilizare in vitro este un real ajutor.
Felicitări părinților că au avut încredere în programul pe care l-am inițiat în calitate de ministru al Familiei și că nu au abandonat speranța că prin proceduri medicale vor deveni părinți. Au fost printre primele cupluri care au primit sprijinul din partea Guvernului și au realizat procedurile în luna februarie. De o săptămână, sunt părinții fericiți ai unui băiețel sănătos și vânjos.
Alte aproape 10.000 de cupluri își pun speranța în acest proiect. Sunt aproape 7.400 de vouchere emise și tot atâtea proceduri începute sau care urmează. Sigur, nu toate se vor transforma în sarcini, dar este un început. Și un pas important pentru creșterea natalității în România, pe lângă tratarea unei probleme grave, infertilitatea.
Am pus foarte mult suflet în acest proiect, muncit alături de fostul meu coleg Marius Constantin Budăi, ministrul Muncii la vremea respectivă, și echipele din cele două ministere. Am avut și sprijinul lui Adrian Câciu, ministru de Finanțe când a fost aprobat programul, care a înțeles și sprijinit programele pentru creșterea natalității. Le mulțumesc și liderilor coaliției de guvernare – actualul premier Marcel Ciolacu, pe atunci președintele Camerei Deputaților, și Nicolae Ionel Ciucă, acum președintele Senatului, atunci premier – care au susținut acest proiect”, a transmis Gabriela Firea.