Redăm în continuare comunicatul fostului primar, citat de realitateadinpsd.net
”Achiziția s-a făcut în conformitate cu prevederile legii, în deplină transparență cu respectarea principiului cheltuirii eficiente a banului public și cu votul majoritar al consilierilor generali, inclusiv PNL și USR!
Hotărârile de Consiliu s-au dovedit temeinice şi legale, acest lucru fiind demonstrat și de faptul că instanța a respins acțiunea prefectului municipiului București care atacase una dintre hotărâri.
Valoarea de achiziție pentru cele 7 terenuri a fost de la 49,775 de milioane de euro, sub valoarea de 59 de milioane de euro, rezultată din raportul final de evaluare realizat pentru PMB.
De asemenea, suma achitată de Municipalitate reprezintă doar 57% din valoarea estimată și solicitată inițial de proprietari, adică 87,475 milioane euro.
Trebuie să fie clar pentru toată lumea că proprietari ai terenurilor din Parcul Verdi dăduseră în judecată Primăria Capitalei, în anul 2015, pentru lipsa de folosință a proprietăților, iar instanța a decis că aceștia trebuie despăgubiți, deci Primăria Capitalei trebuia să plătească!
Ca urmare, prin achiziția acestor terenuri nu s-a produs un prejudiciu, ci, din contră, s-a rezolvat o situaţie litigioasă cu costuri mai mici.
Proprietarii parcelelor ce compun Parcul Verdi au dobândit imobilele în perioada 1998-2002 prin restituire în natură, fie pe bază de dispoziţii de primar, fie prin hotărâri judecătoreşti.
Prin Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti terenurile au fost încadrate în zona spaţiilor verzi – V1A, fiind declarate o zonă de spaţiu verde public cu acces nelimitat (parcuri, grădini, scuaruri și fâşii plantate publice).
În anul 2015, o parte dintre aceşti proprietari au chemat în judecată Municipiul Bucureşti şi au solicitat despăgubiri reprezentând lipsa de folosinţa a imobilelor care deşi se aflau în proprietatea lor privată, cu categoria de folosinţă în cartea funciară de curţi-construcţii, conform PUG erau zone verzi şi nu puteau fi exploatate în vreun fel de către proprietari.
În 2016, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat Municipiul Bucureşti la plata unor despăgubiri ,,pentru perioada noiembrie 2011-ianuarie 2015;
Împotriva acestei hotărâri, ambele părți au formulat apel.
Pentru că au existat nenumărate proteste şi cereri adresate de locuitorii cartierului Floreasca, în sensul amenajării Parcului Verdi și având în vedere obligaţiile privind spaţiile verzi ce revin autorităţilor publice locale Primarul General al Municipiului Bucureşti a emis Dispoziţia nr. 901/13.07.2017 prin care a înfiinţat Comisia municipală pentru analiză şi identificarea soluţiilor pentru trecerea în proprietatea Municipiului Bucureşti a terenurilor retrocedate şi amenajate că spaţii verzi sau locuri de joacă pentru copii.
Din Comisie făceau parte reprezentanți ai Direcțiilor Economice, Urbanism, Mediu, Juridic, Contracte, Patrimoniu, Investiții, Cabinet Primar.
În cadrul ședințelor Comisiei, s-au analizat diverse propuneri privind imobile pentru a fi achiziţionate, printre care şi cele care compun ceea ce poartă denumirea de „Parcul Verdi".
Comisia a propus:
-întocmirea unui raport de evaluare care să stea la baza negocierii cu proprietarii
- întocmirea unui proiect de hotărâre privind DEMARAREA procedurilor de achiziție pentru terenurile din Parcul Verdi.
Așa cum se poate constata, toate informațiile menționate mai sus au fost prezentate și publicate în expunerea de motive și referatul de specialitate ale HCGMB nr. 315/2018, făcute publice la momentul adoptării HCGMB.
În cererile trimise Municipiului București de către proprietari ai terenurilor, s-a precizat că, în cazul în care se va ajunge la o înțelegere cu Municipiul București, pentru achiziționarea terenului ce face obiectul sentinței, aceștia sunt dispuși să renunțe la sumele datorate de Municipiul București pentru lipsa de folosință.
În acest sens, a fost adoptată HCGMB nr. 315/14.06.2018 privind demararea procedurilor de achiziţie a 7 terenuri în suprafaţă totală de 45,611 mp situate pe străzile Giuseppe Verdi nr, 2 bis şi Gheorghe Ţiţeica nr. 143-147, sectorul 2 - "Parc Verdi".
Hotărârea, care genera o aprobare prealabilă acordată de către CGMB pentru continuarea demersurilor efective de achiziție, a fost votată aproape în unanimitate de consilierii generali, inclusiv PNL și USR.
Hotărârea prevede:
Art. 1 Se aprobă demararea procedurilor de achiziţie a 7 terenuri în suprafaţa totală de 45.611 mp situate pe străzile Giuseppe Verdi nr. 2 Bis şi Gheorghe Ţiţeica nr. 143-147, sectorul 2 - „Parc Verdi".
Art.2 Achiziţionarea terenurilor prevăzute la art. 1 va fi supusă aprobării Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Art.3 Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti vor aduce ta îndeplinire prevederile prezenței hotărâri.
Această hotărâre nu a fost atacată, iar în urma ei, lucrările Comisiei au continuat, demarând PROCEDURA DE ACHIZIȚIONARE EFECTIVĂ a terenurilor, cu evaluarea lor prealabilă în vederea stabilirii preţului.
De altfel, articolul 2 este foarte clar și stabilește că achiziționarea efectivă va fi aprobată de CGMB.
După aprobarea acestei HCGMB, în luna iunie 2018, a intervenit o modificare legislativă importantă, respectiv a fost adoptată Legea nr. 233/2018, în august 2018, prin care s-a modificat Legea nr. 255/2010 în sensul că permite exproprierea şi pentru zone verzi necesare amenajării de parcuri, conform Legii nr. 24/2007.
Subliniem faptul că, la momentul demarării proiectelor de achiziționare de spații verzi și respectiv înființării comisiei, legea 255/2010 nu prevedea investiții pentru achiziționarea și amenajarea de spații verzi.
Ca atare, la momentul demarării procedurii de achiziţie a terenurilor de către municipalitate – iunie 2018, procedura exproprierii reglementată de Legea nr. 255/2010 nu era aplicabilă obiectivelor de amenajare spaţii verzi.
DAR
Deşi s-a apreciat că nu se aplică modificările acestea procedurii de achiziţie demarate în iunie 2018, pentru a asigura deplina transparență și cheltuirea eficientă, corectă și legală a banilor publici
COMISIA A DECIS că este oportună efectuarea evaluării conform procedurii din Legea nr. 255/2010 (art. 11, alin. (8) din această lege), iar aceasta impune ca suma minimă pentru despăgubire să fie cea din expertizele efectuate de Camera Notarilor Publici - în cazul nostru 1310 EUR/mp, respectiv 1074 EUR/mp,
Ca atare, s-a aprobat achiziţionarea imobilelor la preţul calculat potrivit Legii nr. 255/2010.
CA URMARE în şedinţa din 06.09.2018, prin HCGMB nr. 573/2018, CGMB a decis achiziţionarea imobilelor la preţul convenit de părţi, cel ce rezultă din ultimul raport de expertiză întocmit în dosar.
Valoarea de achiziție pentru cele 7 terenuri se ridică la 49,775 de milioane de euro, sub valoarea de 59 de milioane de euro, rezultată din raportul final de evaluare realizat pentru PMB.
De asemenea, suma achitată de Municipalitate reprezintă 57% din valoarea estimată și solicitată inițial de proprietari, la 87,475 milioane euro.
Astfel, s-a aprobat HCGMB nr. 573/2018, cu votul tuturor consilierilor prezenți ai PNL, PSD, ALDE, PMP.
Au fost 3 consilieri USB absenți, au votat "pentru" 2 consilieri USB, iar alți 8 consilieri USB s-au abținut.
SUBLINIEM CĂ DACĂ SE DEMARA o procedură conform Legii nr.233/2018, valoarea de achiziţie era aceeaşi, DAR pe care urma să le achite PMB erau mult mai mari, întrucât proprietarii imobilelor nu renunţau la pretenţiile ce decurgeau din lipsa de folosinţă începând cu noiembrie 2011 şi până la dată exproprierii”, explică Firea.