„Sărbătorim astăzi Ziua Internaţională a Toleranţei, încă un îndemn la bine, la acceptarea diferenţelor dintre noi şi la conştientizarea că, pentru a progresa împreună, avem nevoie de fiecare dintre noi. Condamn ferm orice formă a intoleranţei! Nedreptatea, violenţa, discriminarea şi marginalizarea sunt, din păcate, mult prea prezente în lumea în care trăim. Cred că sunt lecţii care trebuie predate copiilor de la vârste cât mai fragede. Sunt mama a trei băieţi şi mereu i-am învăţat să fie iubitori, răbdători şi buni cu toţi din jurul lor. Copiii trebuie ajutaţi să devină persoane tolerante şi să ştie de mici că violenţa naşte violenţă”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Ministrul Familiei a transmis că există, totuşi, situaţii unde nu putem închide ochii. ”Violenţa domestică şi discriminarea sunt intolerabile, iar victimele trebuie protejate! Agresorii trebuie pedepsiţi aspru, dar au nevoie şi de consiliere pentru a evita o recidivă”, a arătat Firea.
Gabriela Firea a afirmat că ”în ultimele 9 luni ale anului 2022 s-au înregistrat 66.000 de intervenţii ale Poliţiei în cazuri de violenţă domestică, iar jumătate dintre acestea au avut loc în mediul rural. Dintre acestea, în 41.000 de cazuri vorbim de fapte penale. Tot în aceste 9 luni au fost emise peste 15.000 de ordine de protecţie”.
„Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi, a dezvoltat proiectul „VENUS – Împreună pentru o viaţă în siguranţă”. Peste 5.000 de victime ale violenţei domestice au primit, până acum, găzduire, consiliere vocaţională şi terapie prin grupuri de suport, în cele 42 de locuinţe protejate din toate judeţele ţării. Există o Reţea Naţională Inovativă Integrată care oferă 126 de servicii acestor victime”, a mai precizat oficialul.
Gabriela Firea a menționat că, în spiritul toleranţei şi pentru a-i aduce pe drumul cel bun există 8 centre de asistenţă şi consiliere destinate agresorilor.
„Vă reamintesc, ori de câte ori am ocazia, de telefonul de urgenţă 0800.500.333 - HELPLINE dedicat victimelor violenţei domestice, discriminării pe criteriul de sex şi traficului de persoane. Aici au sunat de la începutul anului peste 4.000 de persoane”, a conchis ministrul.