„De un an, în Capitală nu se mișcă NIMIC! Nu a început nici un proiect nou, nu își mai amintește nicio promisiune din campanie. Să curgă anii de mandat, Nicusor doarme în dulap!”, acuză Gabriela Firea.
”Ghinion pe capul bucureștenilor să fie conduși de un primar PNL-USR-Plus care și-a făcut un scop din a bloca totul!Suntem într-o situație incredibilă în București: Primăria Capitalei și STB sunt obligate de o instanță de judecată, definitiv, să cumpere 40 de tramvaie românești. Sună ciudat, în condițiile în care în București circulă tramvaie vechi de 30-40 de ani. Mai bine spus, a fost nevoie ca un judecător să decidă că este nevoie de tramvaie noi, nu cum a decis Primarul General la începutul anului”, a scris Gabriela Firea, marți, într-un mesaj pe Facebook.
Senatorul PSD a anunțat că Nicușor Dan ”a cerut anularea achiziției tramvaielor românești, produse la Pașcani”, pentru care licitația era finalizată încă din iulie 2020.