Gabriela Cristea a început emisiunea de astăzi cu un discurs dedicat victimelor tragediei din clubul Colectiv. Cu vocea sugrumată de durere şi emoţii, Gabriela Cristea a povestit prin ce emoţii a trecut când s-a gândit că în locul acelei trupe, pe scenă ar fi putut fi soţul său, Tavi Clonda.
"De obicei încerc să văd partea plină a paharului. Aş putea să vorbesc despre lucrurile pe care din fericire nu le-am trăit. Aş putea să va vorbesc despre oamenii de la salvare, despre pompierii care au intrat de zeci de ori în coşmarul acela să scoată oamenii, să-i facă să trăiască, despre faptul că în momentul în care vorbeau oamenii scoteau fum pe gură, despre faptul că un şofer de salvare a făcut manevre de resuscitare până i-a dat sângele pe nas de oboseală, despre faptul că o faţă spunea că îi clocotea pielea pe ea. Sunt afectată pentru că la mine acasă am un artist", a spus Gabi Cristea, potrivit wowbiz.ro.