"Propunerile pentru șefii Parchetelor le face ministrul Justiției. România este dată un exemplu în Europa, discut cu tot felul de demnitari din NATO pe securitate națională. România este respectată, printre altele, și pentru lupta anticorupție și este dată și exemplu. Dacă oamenii aceștia sunt dați exemplu, normal că i-aș susține pe acești oameni la încă un mandat, sunt oameni care își fac datoria", a afirmat Gabriel Oprea.
Șeful interimar al Executivului a apreciat că interesul național al României constă într-un stat puternic și o justiție puternică.
Referindu-se la modificările propuse pentru Codul penal, Gabriel Oprea a precizat că orice modificare a legislației se face cu "toți actorii", nefiind de acord cu aceasta dacă nu sunt respectate "regulile jocului".
"Definesc interesul național al României printr-un stat puternic, cu instituții puternice, în care românii să trăiască mai bine, acesta este interesul național al României, simplu și clar: stat puternic și justiție puternică, acesta este interesul național al României, ca să-l definesc scurt. (...) Întotdeauna, orice modificare benefică a unei legii sau a unui cod penal se face în mod transparent, cu toți actorii, mă refer la membrii Parlamentului, membrii Guvernului, reprezentanții societății civile. Atunci când nu se respectă regulile jocului, bineînțeles că UNPR se va opune", a subliniat el.
Gabriel Oprea a anunțat şi că va sprijini propunerea pe care președintele Klaus Iohannis o va face pentru șefia Serviciului de Informații Externe, așa cum a procedat și atunci când șeful statului l-a propus pe Eduard Hellvig în fruntea Serviciului Român de Informații.
"În probleme de securitate națională, așa cum am sprijinit propunerea domnului Klaus Iohannis în cazul Serviciului Român de Informații, îl voi sprijini pe domnul președinte Iohannis pe domeniul securității naționale unde intră și SIE. (...) Așa este corect", a afirmat Oprea la Realitatea TV.