„Am anuntat chiar acum o saptamana ca Armata, Ministerul Apărării Naționale, este pregătită să intervină. Oricum Armata este prezentă și la Ministerul de Interne, mă refer la jandarmi, la pompieri.
Deci, Ministerul Apărării Naționale este pregătit sa intervina. Este o institutie fundamentala a statului român, oameni, care alături de ceilalți militari din celelalte structuri au jurat să apere țara și poporul, securitatea națională.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că toți cetățenii trebuie să știe că în momentul in care apare Armata Română sunt in siguranta. Deci să colaboreze cu autoritățile și să respecte legea. Armata Română presupune, ca și armata celorlalte state, că e o pandemie mondială, inseamna siguranta si securitate.
Uniți și respecând legea, vom depăși aceasta situatie cu care nu ne-am mai confruntat niciodată. Este o situație excepțională.
În momentul în care, în fiecare intersecție vor vedea (cetățenii - n.red.) obiective militare, vor vedea Armata Română, oamenii se simt în siguranță, vor trebui să știe că trebuie să respecte legea, trebuie să colaboreze cu autoritățile.
De fapt, este o colaborare, o solidaritate, între Guvernul României, autoritățile publice și cetățeni.
Împreună, respectând legea și colaborând cu autoritățile, depășim această situație de excepție”, a declarat fostul vicepremier pe securitate națională Gabriel Oprea, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.
Gabriel Oprea: Militarii TREBUIE să fie pregătiți să intervină
Mesajul lui Gabriel Oprea a fost transmis după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că de miercuri se vor extinde restricțiile de circulație și că militarii vor fi alături de polițiști și jandarmi pentru a stopa răspândirea epidemiei de coronavirus.