UPDATE 18.30: Demisia senatorului Gabriel Oprea nu a fost înregistrată, vineri, până la finalizarea programului de lucru al Senatului, a precizat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru, potrivit News.ro.
Demisia lui Gabriel Oprea trebuie citată în plen pentru a deveni activă, potrivit Regulamentului acestui for.
UPDATE: Gabriel Oprea a anunţat, prin intermediul unui mesaj postat pe o reţea de socializare, că demisionează din Senat.
"Nu mă ascund în spatele niciunei imunități și, la fel ca și familia Gigină, doresc adevărul despre acel accident. Înțeleg că sunt opinii juridice divergente cu privire la posibilitatea reluării votului. Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României. Procedura, conform Regulamentului, se va realiza săptămâna viitoare", a scris el pe Facebook.
Gabriel Oprea s-a răzgândit. Cere urmărirea penală
Tot vineri, Gabriel Oprea a depusese o cerere în care solicita oficial Senatului să se reia votul în privința imunității sale. Fostul vicepremier a publicat cererea pe pagina sa de Facebook.
"Am depus astăzi cererea către Președintele Senatului. Nu a fost și nu este intenția mea să fug de Justiție. Însă ceea ce se întâmplă cu acest dosar nu este în regulă. Vreau dreptate pentru Bogdan Gigină, dar dosarul acesta nu pare a fi despre dreptate, ci despre răzbunări și răfuieli cu substrat politic", scrie Oprea, pe Facebook.
Gabriel Oprea a postat pe pagina sa de Facebook, joi, un mesaj prin care dă de înţeles că regretă faptul că le-a cerut colegilor săi să voteze împotriva urmăririi penale în cazul său.
"La primul dosar am cerut colegilor sa voteze cererea DNA pentru inceperea urmaririi penale. Acum am cerut colegilor sa voteze impotriva si poate ca am gresit. Multi mi-au reprosat ca vreau sa fug de Justitie, desi nu e deloc asa. Tocmai de aceea ii voi solicita Presedintelui Senatului sa supuna la vot inca o data cererea DNA, iar pe colegi ii voi ruga sa voteze pentru inceperea urmaririi penale. Stiu ca sunt nevinovat si nu fug de Justitie. Stiu in egala masura ca acest dosar ridica prea multe semne de intrebare si nu pot sa le trec cu vederea. Daca ati fi in locul meu, cum ati proceda? Ati accepta orice acuzatie, oricat de aberanta, si ani intregi de procese pentru suspiciuni inventate? Ati accepta sa vi se spuna ca ati ucis un om desi nu ati avut absolut nicio legatura cu vreuna din cauzele accidentului?
Multi imi dau lectii. Altii ma injura. Eu nu judec pe nimeni si nu doresc nimanui raul. Un lucru il voi spune insa mereu. Sunt departe de a fi perfect. Am defectele mele, greselile mele si crucea pe care o port. Dar nu am ucis pe nimeni. Nici macar din culpa", îşi încheie mesajul Gabriel Oprea.
Vicepreşedintele Senatului, despre reluarea votului în cazul Oprea: "Nu ai cum, regulamentar"
Vicepreședintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, susține că, regulamentar, votul în cazul cererii DNA privind începerea urmăririi penale a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea nu poate fi reluat de Camera superioară a Parlamentului.
"Pe ce motiv se cere reluarea votului? Nu există niciun motiv pe Regulament. (...) Nu se va ajunge la reluarea votului fiindcă nu ai cum regulamentar. Nu ai prevedere regulamentară ca să dai vot la aceeași problemă de două ori, fără să existe un incident de procedură. Deci în actualele prevederi constituționale ale Legii răspunderii ministeriale și ale Regulamentului Senatului nu există niciun text care să permită sau să poată fi interpretat ca dând posibilitatea reluării votului", a declarat Chelaru.
Potrivit social-democratului, Senatul ar putea relua votul numai în urma unei decizii a Curții Constituționale, însă "nu există motive" pentru o contestație la CCR.