"În registrul Tribunalului Iași pe 12. 12. 2018 a fost înregistrată acțiunea în justiție a Domnului filosof Gabriel Liiceanu în solidar/ împreună cu Editura Humanitasîmpotriva mea. Dosarul poartă numărul D. 7832/ 99/ 2018. Din această notație lapidară nu pot ști motivele pentru care un filosof și o instituție de cultură mă trimit laolaltă la cremenal. Nu știu nici ce reparație ar putea solicita prin Justiție.
De altfel, am aflat despre această acțiune de la jurnalistul Ciprian Nedelcu, care de aproape două decenii acoperă ce se întîmplă în justiția ieșeană pentru Evenimentul. Cotidian regional al Moldovei, care m-a sunat pe 14 sau 15 decembrie ca să-mi solicite o declarație. Cum nu știam nimic despre acțiunea respectivă, cum n-am avut vreo relație contractuală cu editura respectivă sau cu patronul acesteia, cum nu-mi aminteam să fi făcut vreo referință la Domnul filosof în ultimii ani, n-am avut ce să declar.
Singura relație de care îmi aminteam era aceea de cumpărător al unor cărți editate de Humanitas, uneori de la editurile din rețeaua aparținînd editurii, dar asta nu mi se părea un delict! A rămas să ne contactăm, eu și Ciprian Nedelcu, dacă unul dintre noi află noutăți. Am lăsat să treacă sărbătorile și ieri am vorbit la telefon.
Singura noutate a fost că jurnalistul a continuat să-și facă meseria și, cercetînd pe internet, a descoperit ceva ce eu uitasem – pe 15 august, am publicat pe blogul meu interviul Intelectualii publici după 1990, acordat la începutul acelei luni Doamnei Miruna Fântânescu, ca material documentar pentru lucrarea Dumisale de doctorat. Cum interviul mi s-a părut, cînd am primit transcrierea, că poate interesa un public mai numeros decît cel al unei lucrări academice, l-am postat pe blog. Nu m-am înșelat, a fost una dintre postările cele mai citite, apreciate, comentate și preluate din ultimii ani.
Am recitit interviul – care poate fi citit în întregime aici: https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/08/15/liviu-antonesei-intelectualii-publici-dupa-1990-un-interviu/
și am găsit cîteva referințe la Domnul filosof Gabriel Liiceanu, pe care le reiau aici:
„Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta „Editură Politică” cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate pentru că chiar „Editura Politică” publica în „Idei Contemporane” și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu a fost scutit de două ori de datorii, dar în general cei care au fost de opoziție, au fost perdanți.”
„L-am pomenit pe Liiceanu care a fost scutit de două ori de datorii la bugetul de stat, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul niciunei edituri private. Dincolo de chestia necinstită este falsificarea jocului pe piață. Dacă o editură beneficiază de avantaje și celelalte nu, este vorba de falsificarea pieței. Din fericire, nu au putut bate nici Polirom, nici Paralela 45, care nu au beneficiat de astfel de avantaje. Humanitas era pe locul III, iar acum cred că e pe locul IV pe piață.”
„Băsescu nu e singurul vinovat; ca să cumperi, trebuie să fie marfă de vânzare, iar jurnaliștii și intelectualii lui Băsescu s-au vândut. Așa că președintele nu e singurul vinovat, el fiind mai degrabă un politician destul de abil pentru a-i putea ieși jocul acesta cu intelectualii care se credeau deștepți și care nu s-au trezit nici la chestii flagrante când i-a preferat pe tinichigii filosofilor, Liiceanu nu a scos nici un cuvânt; când a băgat-o pe Elena Băsescu europarlamentar cu 10% din voturile PDL-ului, nimeni nu a scos un cuvânt.”
În interviul acela lung, poate prea lung, acestea sînt singurele pasaje în care apare numele Domnului filosof Gabriel Liiceanu și este amintită editura al cărui patron este. Din cîte înțeleg, Domnia Sa a fost deranjat de afirmațiile de mai sus. Ar fi vorba despre un delict de opinie, prin urmare. Mi se pare ciudat că o persoană care emite ea însăși opinii să dea pe cineva în judecată pentru acest motiv. Pe deasupra, toate afirmațiile sînt deja un bun public, eu am spus lucruri care s-au mai spus, uneori într-un limbaj incalificabil, precum al lui Ion Spânu, și nu-mi amintesc ca Domnul filosof să fi deschis acțiune împotriva acestuia și a ziarului Cotidianul. Cît privește faptele evocate în cele trei scurte fragmente, acestea nu sînt inventate. De altfel, au acoperire în documente.
Pentru schimbarea numelui Editurii Politice în Editura Humanitas și numirea în funcția de director al acesteia a Domnului filosof Gabriel Liiceanu există Ordinul Ministrului Culturii nr. 82/19.02.1990, iar ministru al Culturii era Dl Andrei Pleșu. Nu cred că Domnul filosof se dezice de o prietenie atît de îndelungată. Nu am evocat procesul de privatizare al editurii, nici faptul că aceasta a fost socotită controversată, dar și pentru acesta există atestare documentară, mă refer la H.G. nr. 108/1991. Ceea ce este evident este faptul că Editura Humanitas a preluat/ moștenit întregul patrimoniu al fostei Edituri Politice.
Ordinul privind acordarea de facilități fiscale Editurii Humanitas a fost semnat în anul 2000 de ministrul liberal de Finanțe Decebal Traian Remeș și a fost contestat de controlul Curții de Conturi din anul următor. Interesant este că Domnul filosof nu l-a dat în judecată pe Domnul Dan Radu Rușanu, cel care a evocat prima oară public modul în care au decurs „negocierile” pentru respectivul ordin, deși mărturia acestuia pare să fi fost mult mai difuzată decît postarea de pe blogul meu.
Din păcate, Domnul Rușanu nu dă indicații complete privind documentele evocate, ceea ce mă pune serios la muncă pe mine!
Bun, deci acestea sînt opiniile emise de mine și faptele la care mă refer în interviul meu. Nu reușesc să înțeleg ce greșeli, jigniri sau incorectitudini îmi reproșează Domnul filosof Gabriel Liiceanu & Editura Humanitas. Voi afla probabil atunci cînd voi primi citația de la Tribunalul Iași. Nu știu nici ce urmărește Domnia Sa prin această acțiune. Să mă trimită la pușcărie? Nu cred, doar este un intelectual fin și subtil, iar procesul este de drept civil, nu plîngere penală, după cum înțeleg. Aș putea ajunge acolo numai dacă aș leza curtea, ceea ce n-am de gînd să fac! Să ceară niște daune exorbitante, care să mă conducă la ruină?
Nefiind un om bogat, asta nu e deloc greu, doar că nu știu dacă modestia daunelor pe care le-ar obține merită deschiderea unui proces! Să mă intimideze, să-mi închidă gura? Dacă m-ar cunoaște cît de cît, ar putea ști că așa ceva nu este posibil – a încercat acest lucru vechiul regim, prin supraveghere continuă vreme de vreo doisprezece ani, interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, anchete, percheziții, averisment, arest la domiciliu etc., și n-a reușit.
E drept, vechiul regim nu m-a trimis în judecată… Am un fel de nostalgie pentru vremurile cavalerești în care astfel de situații se rezolvau prin duel. Sau a celor mai recente cînd disputele între intelectuali nu se rezolvau la tribunal. Dar asta este, va trebui să mă calific în drept civil. Nu cred că-mi voi permite un avocat bun și scump, nici că se vor repezi civiliștii de oarecare calibru să mă apere pro bono… Am văzut că în alte procese Domnul filosof a beneficiat de serviciile Domnului Valeriu Stoica. S-ar spune că voi aves parte de un proces greu!
Stranie situație, un filosof dă în judecată un poet și o mre editură un biet blog. Naiba știe dacă David cîștigă mereu bătălia cu Goliath!"
