Compania de Apă Arad a anunţat, miercuri, că echipele Companiei au interenit încă de la ora 5 în această dimineaţă pentru a îndepărta apa acumulată pe carosabil în urma furtunii violente. Din cauza cantităţilor mari de precipitaţii în timp scurt, în mai multe zone din oraş, canalizarea a făcut cu greu faţă.
S-a intervenit cu 5 motopompe şi 2 vidanje în municipiu: zona 300 – centrul comercial Gemi Center, zona sensului giratoriu Subcetate, strada Cocorilor, intersecţia străzilor Henri Coandă şi Porumbacului. Echipele de intervenţie sunt în continuare mobilizate pentru a răspunde în cazul solicitărilor sosite la Dispeceratul canal al Companiei.
De asemenea, câteva zeci de gospodării au fost inundate, miercuri, cu apă şi mâl şi în Păuliş din judeţul Arad, după ce o viitură de pe dealurile din zonă a ajuns în comună cu apă şi noroi. Aceeaşi localitate a mai fost afectată de o alte 2 viituri în ultimele 5 zile.
Localnicii şi Primăria comunei Păuliş au încercat săprotejeze gospodăriile cum au putut, amenajând pe străzibaraje cu saci de nisip. Şi aşa însă, viitura puternică a rupt mai multe podeţe şi a pătruns în curţi, grădini şi chiar case, iar stadionul comunei a fost inundat complet.
„Din nefericire în ultimele zile am avut trei viituri, una foarte puternică a fost în cursul nopţii de marţi către miercuri, au venit cca 120 de litri pe mp. Din nefericire, aproape tot aceleaşi gosopodării au fost afectate pentru că ele sunt limitrofe văilor pe care curge apa de pe versanţi. Am avut cca 40 de gospodării în care au intrat apa, noroiul şi mocirla care au curs de pe dealuri, avem 5 case, unde în bucătării, în anexe sau chiar în case, a intrat. Şi tot odată a intrat şi pe stadionul de fotbal, care se pare că este un fel de lac de colectare a apelor şi noroiului din deal. Au fost zone unde viitura a avut şi o jumătate de metru pe drum, iar în vale, a avut un metru sau chiar un metru şi jumătate”, a declarat primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin.
Pe drumul judeţean care trece prin comună a rămas un strat de mâl de cca 15.
Primăria comunei Păuliş intervine de mai multe ore cu utilaje pentru a decolamata văile de vegetaţia şi nămolul adus de pe dealurile din zonă şi pentru a curăţa străzile.
Printre gospodăriile afectate se află şi Grădina cu Mirodenii, o celebră plantaţie de plante aromatice. Proprietarii grădinii acuză autorităţile din Păuliş că nu a decolmatat şanţul primăriei care trece prin spatele grădinii. Şanţul ar trebui să preia apa de pe dealurile din zonă, dar apa nu a putut trece şi a inundat plantaţia.