Frittata. Iată cum să preperi o delicioasă frittata:
INGREDIENTE
6 ouă
un cartof mare fiert
3 felii de șuncă sau o felie de friptură de pui, tăiate în cubulețe mici
o cană de brânză rasă sau cașcaval
o ceapă mică, tocată fin
o lingură de unt nesărat
plante aromatice – cimbru, oregano, mărar proapăt sau rozmarin (după gust)
sare, piper, după gust
MODUL DE PREPARARE
Încălzește cuptorul la 180 de grade. Amestecă bine într-un castron ouăle, condimentele, sarea, piperul, împreună cu o lingură de apă. Într-o tigaie pe care o poți băga la cuptor, topește untul (la foc mediu) și sotează ceapa, până devine moale și transparentă, aproximativ 2-3 minute, apoi adaugă legumele și șunca sau carnea și mai ține pe foc alte 2 minute. Îndepărtează tigaia de pe foc, adaugă compoziția cu ouăle bătute și adaugă deasupra și brânza sau cașcavalul. Ține frittata la cuptor până când se întărește și în centru, iar pe margine se rumenește și capătă o crustă brun-aurie.