Savanții au făcut însă o observație: rezultatul studiului arată doar o asociere între carbohodrații rafinați, găsiți în pâinea albă, orezul alb și băuturile carbogazoase și riscul de depresie, nu o relație directă cauză-efect. Faptul că depresivii se refugiază în carbohidrați e deja bine știut.
Prin urmare, cercetătorii au insistat pentru dinamica în sens invers. Au dorit să afle dacă ingerarea de carbohidrați rafinați, un vehicul al creșterii zahărului, poate duce la creșterea riscului de depresie. Răspunsul este afirmativ. Cercetarea a fost făcută în 40 de centre clinice. Niciuna dintre femei nu avea în antecedente abuzul de substanțe sau depresia. Motiv pentru care au și fost selectate pentru studiu. Rezultatul: cu cât au mâncat mai multe zaharuri rafinate cu atât simptomele depresiei au fost mai acentuate. Asta răstoarnă teoria care spune că înghețata de cacao te face fericit. Efectul este pe termen scurt.
Cercetătorii au avertizat că dinamica poate varia în funcție de vârstă și sex din cauza echilibrului hormonal diferit. Ce este adevărat este că femeile care au avut diete bogate în legume, fructe și cereale integrale au avut incidență mai mică a depresiei. Cu cât hrana este compusă mai mult din nutrienți, creierul se simte mai bine.
Ce a fost mai întâi, depresia sau consumul de glucide? Cercetătorii cred că oamenii fac alegeri alimentare proaste pentru că sunt stresați și apelează la carbohidrați. Prin urmare, un cerc vicios.