Frații Tate au ajuns, luni dimineață, în fața anchetatorilor pentru ultima anchetă informatică în dosarul în care sunt acuzați de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat.
Aceștia nu au stat mai mult de o oră în fața procurorilor DIICOT. Chiar sub ochii lor, aceștia au verificat laptourile, tabletele și telefoanelor care au fost ridicate de la locuințele acestora. Vorbim despre videoclipuri și conversații care urmează să fie analizate. Rămâne de văzut dacă oamenii legi vor găsi noi probe în dosarul care se află pe rol.
Nici unul dintre ei nu a vorbit cu reprezentanții mass-media. Avocatul lor a spus că aceștia nu mai au nimic de adăugat.
Tot astăzi, la DIICOT a ajuns și Bogdan Stancu, șeful armatei de mercenari, cel care a stat zi de zi cu milionarii britanici. În prezent, acesta are calitatea de martor în dosar.
Bogdan Stancu, șeful securităţii lui Andrew Tate și fost ofițer „Doi și-un sfert” (Serviciului secret al MAI, DGIPI) afirma în luna ianuarie, într-un interviu pentru BBC, că peste 100 de femei au trecut prin casa fraților acuzați de trafic de persoane şi viol și că unele dintre ele "ar fi înțeles greșit" că vor fi luate în căsătorie de cei 2 influenceri.
În majoritatea declarațiilor sale, fostul polițist a dovedit că are aceleași viziuni ca și patroni săi, folosind termeni jignitori la adresa femeilor, acuzându-le că au trădat sau că "sunt tinere și proaste".
Pe de altă parte, Stancu le-a declarat jurnaliștilor britanici că dacă acuzațiile se dovedesc reale, fraţii Tate trebuie să plătească pentru infracțiunile lor.