"Atât timp cât nu vom avea vaccin, trebuie să oferim perspective asupra regulilor jocului", a declarat Castex. Declarația vine în contextul prezentării strategiei guvernului francez până la sfârşitul acestui an, în lucru aflându-se, de asemenea, şi perioada de după, posibil până în vara lui 2021.
"Există o certitudine: adunările festive, de familie, în săli de petrecere nu se vor putea relua mult timp. De asemenea, barurile şi restaurantele, care se numără printre locurile de contaminare puternică, nu vor putea fi redeschise de la 1 decembrie, spre deosebire de magazinele de jucării, de exemplu", a declarat premierul.
În schimb, "telemunca va continua, pe baza unui echilibru care trebuie găsit în companii pentru a se evita o situaţie de totul sau nimic", a adăugat Castex.
În prezent, Franța se află pe locul patru la nivel mondial în topul celor mai afectate state de pandemia de coronavirus, înaintea Rusiei, Spaniei și Italiei.
De la debutul pandemiei și până în prezent, țara a înregistrat 1,9 milioane de cazuri de COVID-19 și 43.892 decese.