În martie, compania a închis cele 12 uzine din Franţa, unde lucrează 18.000 de angajaţi, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19). Un purtător de cuvânt al producătorului auto francez a informat că reluarea producţiei "va fi foarte, foarte graduală", şi strict în linie cu cerinţele de sănătate stabilite de autorităţi. Mai multe unităţi vor fi redeschise în următoarele săptămâni, a precizat purtătorul de cuvânt.
Şi activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând de marţi, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România. Mai mulţi producători auto germani, printre care Volkswagen, Daimler şi Mercedes-Benz, reiau săptămâna aceasta producţia la unele uzine din Germania, după ce autorităţile de la Berlin au relaxat restricţiile destinate limitării răspândirii coronavirusului.
De asemenea, un purtător de cuvânt de la Ford a declarat că cel mai probabil compania va relua producţia în Germania începând cu data de 4 mai, mai scrie AGERPRES.