Franţa, ţara care va găzdui cea mai mare conferinţă pe teme climatice din 2015, atrage atenţia că, până la finele secolului, temperaturile vor creşte cu 4-5 grade. Lucru care va avea un impact major la nivel global.
Ambasadorul Franţei a spus că obiectivul conferinţei de la Paris este semnarea unui acord interguvernamental privind reducerea gazelor cu efect de seră, astfel încât temperaturile să nu crească mai mult de două grade. Francois Saint-Paul a respectat tradiţia şi a oferit mărţişoare.
Unele ecologice, făcute din afişe publicitare refolosite.
Ambasadorul Franţei a prezentat şi clipul oficial al conferinţei de la Paris, cu sloganul ,,Contăm pe voi!"