Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. În urma evenimentului unul dintre pasageri a rămas încarcerat.
Pompierii au acționat pentru extragerea victimei încarcerate, concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale și asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență. Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, din localitatea Criva, a fost preluat de echipajul SMURD, conștient, stabil hemodinamic și respirator, cu suspiciune de fractură de claviculă. Pacientul a fost transportat la UPU Slatina.
Tot la UPU Slatina au fost transportate și cele trei persoane aflate în celălalt autoturism implicat în accident. Șoferul, în vârstă de 65 de ani, din municipiul Motru, conștient, cu traumatism cranio-cerebral, pasagera din dreapta – față, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, cu traumatism toracic și pasagera aflată pe bancheta din spate, în vârstă de 37 de ani, din București, cu fractură la membrul inferior, stâng.
„Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului”, a afirmat reprezentantul ISU Olt.