Țipetele se auzeau chiar în timp ce o tânără ar fi fost sechestrată și violată în apartamentul fotomodelului Adrian Bîrleanu. După orele de chin, fata a scăpat din mâinile bărbatului și a mers la poliție.
De altfel, trecutul bărbatului este presărat cu astfel de acuzații. Jurnaliștii de la The New York Post descriau în 2007 trecutul tumultuos al fotomodelului. Aceștia notau atunci că Bîrleanu a ajuns de mai multe ori în arest pentru diverse infracțiuni, iar o actriță de 19 ani l-a acuzat că ar fi atins-o în zonele intime fără voia ei. L-a descris drept o persoană intimidantă și explozivă. Aceleași relatări din presă arată că el era atunci eliberat pe cauțiune pentru că ar fi hărțuit și agresat o altă tânără.
În 2018, un alt caz extrem de grav se contura în instanță în jurul bărbatului. Pe internet a apărut o scrisoare trimisă de soția lui de atunci, în care femeia povestea că trecea prin chinuri groaznice alături de Bîrleanu. Acesta din urmă a făcut tot posibilul să șteargă orice urmă a plângerilor. Ba chiar i-a dat în judecată pe jurnaliștii care au îndrăznit să scrie despre chinurile femeii și le-a cerut, în total, daune de aproape 100.000 de euro. Instanța nu i-a dat niciun ban.
Mai târziu, în 2022, iubita de atunci a bărbatului, și ea fotomodel, ajungea să ceară disperată judecătorilor un ordin de restricție împotriva lui. În motivarea instanței apar date înfiorătoare despre tratamentele la care era supusă:
COȘMARUL PRIN CARE A TRECUT FOSTA IUBITĂ A FOTOMODELULUI
Pârâtul a exercitat asupra victimei mai multe acte de violență fizică și psihică. A agresat-o sexual, a îmbrâncit-o și a amenințat-o că o va da afară din casă. Reclamanta a părăsit domiciliul conjugal împreună cu cei doi minori.
sursa: Realitatea PLUS
Barbatul a fost reținut initial pentru 24 de ore iar apoi magistraţii au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. El este acuzat de viol, lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal.