În prima parte a lunii iulie, agenția pentru oceane și atmosferă (NOAA) a preconizat că invazia algelor din lacul Erie ar putea rivaliza cu cea record înregistrată în 2011. Algele din bazinul de vest al lacului se dezvoltă datorită nutrienților, mulți din deversările agricole, precum și datorită luminii soarelui și temperaturii ridicate a apei, conform NASA.
Este de așteptat ca această expansiune a algelor să se înscrie într-un index de severitate de 10 trepte pe poziții situate între 8,1 și 9,5. Expansiunea algelor din 2011 a devenit notorie prin faptul că a depășit indexul 10 de severitate, fiind considerată cea mai gravă observată vreodată.
Dezvoltarea algelor dăunătoare poate duce la decimarea peștilor. De asemenea, acestea pot afecta siguranța apei potabile și pot scumpi cheltuielile autorităților locale pentru tratarea apei.