Fotografia a fost surprinsă în timpul unui raid al poliţiei într-un club de karaoke din oraşul indonezian Probolinggo. La prima vedere, pare o imagine înspăimântătoare, o asistentă din clubul de karaoko care pare să aibă o faţă monstruoasă şi ochi care lucesc în penumbră.
După ce imaginea a devenit virală, un "expert" în lucruri supranaturale a confirmat, pentru presă, că o "fiinţă supranaturală" acoperea faţa tinerei femei. Mai mult, Ahmad Hasyim a explicat că are impresia că e vorba de un Djin, fiinţă supranaturală din mitologia arabă, care a luat forma unei "fantome vampir", scrie Daily Mirror.
Poliţia din Indonezia a clarificat misterul, explicând pe Facebook că e vorba de o femeie care a fost fotografiată purtând pe faţă un văl negru, cu motive florale. "Când fotografia a fost făcută, femeia îşi acoperise faţa, în timpul raziei. Cât despre ochii strălucitori, asta se datorează blitz-ului", au explicat aceştia, postând şi dovezile foto.