Ideea lor le-a adus un premiu de 47.600 de euro și semnarea contractului cu autoritățile locale, pentru proiectarea viitoarelor chioșcuri stradale.
Competiția concursului de soluții pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare a fost lansată oficial pe data de 25 octombrie 2021. 25 de arhitecți din toată țara au propus proiecte în termenul acordat.
Pe 10 decembrie, șapte specialiști de la OAR au trecut la jurizare, iar pe 12 decembrie, seara, după trei zile de deliberări, au ales lucrarea câștigătoare.
Aceasta este semnată de către patru arhitecți din Cluj: Anda Gheorghe, Miruna Moldovan, Adrian Ganea, Georgiana Jiman.
Juriul a spus că a ținut cont ca aceste construcții să se integreze cât mai bine în spațiul urban și să afecteze cât mai puțin circulația pietonală.
''În total, am primit 25 de oferte pentru proiectarea noilor chioșcuri de flori și ziare, ceea ce este foarte bine.
Îmi doresc ca acestea să fie o sursă de inspirație și pentru celelalte primării de sector din București, cu care pot împărți aceste proiecte”, a declarat Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Un chioșc modern atât pentru ziare, cât și pentru flori are o suprafață de 8,1 mp, față de aproximativ 5 m, cât au cele vechi, iar costul de producție va ajunge la aproximativ 14.000 euro/bucată.
Suma va fi suportată de comerciant, cu plata rapidă sau lentă, conform unui mecanism care va fi prezentat, spre aprobare, Consiliului Local Sector 6.