"Asistăm acum la o premieră naţională, inaugurarea culoarului unic, banda unică, cum i se mai spune, pentru transportul public în comun în Capitala ţării. (...) E un proiect la care lucrăm de 2 ani, pentru că acest lucru nu a fost posibil până acum, deoarece au fost necesare modificări pe care noi le-am propus la textul Codului rutier, iată acum în vigoare. Practic, în acest moment, autobuzele pot circula legal, fără niciun fel de problemă, pe linia de tramvai. Ne-am dori ca, într-o perioadă foarte scurtă, toată linia de tramvai să fie folosită şi pentru autobuze. Demarăm astăzi începutul acestui proiect, deci prima fază - şi anume inelul central al Municipiului Bucureşti", a declarat primarul general, Gabriela Firea, citată de Agerpres.
Potrivit edilului, călătorii pot să schimbe tramvaiul cu autobuzul şi invers mult mai rapid, deoarece în prezent sunt şi staţii comune.
"În primă fază avem liniile 135, 330, 182, care vor străbate porţiunea din inelul central, dar bineînţeles că ne dorim în etapa a doua să nu mai aibă doar tronsoane, să aibă absolut tot traseul, acolo unde se poate, pe linia de tramvai. Etapa doi o vom prelungi pe tot ce înseamnă şi Romprim şi şoseaua Olteniţei, iar în etapa a treia ne vom extinde pe Colentina, pe linia tramvaiului 21 şi bineînţeles vom extinde pe tronsoane oriunde ne permite trama stradală", a afirmat, la rândul său, directorul Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), Mihai Teodorescu.
Directorul general al STB, Alexandru-Hazem Kansou, a precizat că acest culoar unic e testat de 2-3 luni, iar măsura vine pentru a optimiza timpul petrecut în trafic de călătorii bucureșteni.
Reprezentanții PMB susțin că, în funcţie de rezultate, etapizat, va extinde acest proiect şi pe alte şase linii, acolo unde trama stradală va permite.
Conform sursei citate, modificările survenite în fiecare staţie vor fi anunţate în toate staţiile de autobuz de pe tronsoanele care fac parte din proiect, iar personalul STB va fi prezent în aceste staţii pentru a îndruma călătorii spre zonele corecte de aşteptare, respectiv pe peroanele de tramvai.