La locul accidentului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD EPA și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ .
Până la sosirea forțelor de intervenție o persoană s-a autoevacuat. Celelalte două au fost scoase din mașină de pompieri.
Cele trei victime, doi bărbați și o femeie, au fost transportate la UPU Piatra Neamț.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 26 de ani, din Bodești, conducea un autoturism pe DJ 155 G, din direcția Bodești către Bodeștii de Jos, ar fi părăsit partea carosabilă, a rupt balustrada unui pod, răsturnându-se în râul Cracău. Cei doi pasageri au 22 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.