La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un echipaj SMURD B si un echipaj SMURD Constanța.
Victima a fost descarcerată și preluată de către echipajul SMURD Constanța, care a început protocolul de resuscitare.
Bărbatul se afla în stop cardio-respirator. După efectuarea manevrelor de resuscitare, medicii nu au putut decît să declare decesul victimei.
polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, iar în urma coliziunii, unul dintre vehicule a fost proiectat într-un stâlp de înaltă tensiune.
În urma accidentului a rezultat decesul șoferului în vârstă de 32 de ani, din Brăila.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii evenimentului rutier.