Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22:30 marţi seara, pe centura ocolitoare a oraşului, bărbatul aflat la volanul maşinii 4×4 fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi în mare grabă să ajungă la Caransebeş dinspre Timişoara, scrie redesteptarea.ro.
La un moment dat, pe fondul consumului de alcool şi al oboselii, conducătorul auto, despre care poliţiştii au aflat că este un cunoscut fotbalist, a pierdut controlul maşinii de mare putere şi a intrat cu ea într-un sens giratoriu, părăsind partea carosabilă.
"În urma accidentului, şoferul autoturismului a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Întrucât acesta emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i s-a solicitat să se supună recoltării probelor biologice, acesta refuzând", se arată în comunicatul IPJ Timiş.
Agenţii au întocmit pe numele lui Dorel Stoica, fotbalist la Universitatea Craiova, Steaua, Dinamo sau CS Turnu-Severin, un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi refuzul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.