Un nou termen are loc, astăzi, în dosarul în care fostul preşedinte al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor, Ioan Melinescu, este acuzat de uzurpare de calităţi oficiale.
Ioan Melinescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, la mijlocul lunii martie 2006. Anchetatorii susţin că acesta ar fi continuat să îşi exercite prerogativele, chiar şi după ce a fost revocat din funcţie, în 2003.
Potrivit rechizitoriului, Ioan Melinescu a folosit în interes personal anumite date şi informaţii dobândite în timpul mandatului. Biroul condus de Melinescu a instrumentat în 2000 şi dosarul "Mătuşa Tamara", dar la acel moment cazul nu a fost înaintat către Parchetul Naţional Anticorupţie.