Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut sechestrul pus de procurorii anticorupţie asupra sumei de 5.480 de lei şi confiscarea acesteia, potrivit mediafax.ro.
Ţifrea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în martie 2012, fiind acuzat că în perioada 2006-2008 a primit de la mai multe persoane lucrări de construcţie la vila lui din Costineşti şi la gospodăria sa, în schimbul unor soluţii favorabile în dosare.
Procurorii arătau, în rechizitoriu, că Nicolae Ţifrea, în calitate de prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Topliţa, a cerut şi primit de la mai multe persoane să îi execute o serie de lucrări de construcţie la vila lui din Costineşti şi la gospodăria sa. În schimbul banilor, magistratul a promis că va da soluţii favorabile persoanelor de la care a primit bani sau rudelor acestora, cercetate în diferite dosare, pentru infracţiuni de furt calificat, ameninţare şi distrugere, lovire şi alte violenţe sau braconaj piscicol.
"Contravaloarea prestaţiilor efectuate şi neachitate totalizează 5.480 de lei", precizau procurorii.
Totodată, Nicolae Ţifrea era acuzat că, în perioada 2004-2011, a efectuat operaţiuni financiare, precum acte de comerţ, incompatibile cu funcţia de procuror, oferind contra cost servicii hoteliere la Vila "Ana 2000" din Costineşti, unde este administrator de fapt.