Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, de marţi, generalul Ion Burlui a revenit la conducerea ISU Suceava.
El a spus că acesta este în concediu şi va prelua efectiv comanda ISU Suceava de la 1 februarie.
În prezent, comanda ISU Suceava este asigurată de colonelul Dan Hoffman, inspector şef adjunct al instituţiei.
Premierul Victor Ponta a semnat, miercuri, decizia de eliberare a lui Ion Burlui de la conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea lui Radu Stroe, care până joi a condus Ministerul Afacerilor Interne.
Ion Burlui declara că a demisionat "din demnitate" şi pentru a nu exista suspiciuni asupra colegilor săi care au intervenit în teren, după accidentul aviatic din Munţii Apuseni.