La Palatul Regal este a doua zi de pelerinaj la sicriul regelui Mihai. Sute de oameni au trecut deja să-și ia rămas bun de la ultimul monarh al României. Printre cei care au venit la catafalcul regelui sunt și Custodele Coroanei și fostul principe Nicolae.
Fostul principe Nicolae, nepotul Regelui Mihai, a ajuns la Palatul Regal, unde a fost întâmpinat cu emoţie de mulţimea prezenta acolo.
Principele a fost prezent și miercuri seara la Palatul Regal, când sicriul cu fostul suveran a fost adus să primească omagiile românilor.
Un mesaj emoţionant a fost transmis de Prinţul Nicolae, pe pagina sa de Facebook, cu o zi înainte ca bunicul său să se întoarcă, în sfârşit, acasă. De data asta, pentru totdeauna.
„Acum vine acasă. De tot.
Să devină piatră, să devină lemn sfânt, să ştim încotro s-o luăm când vom simţi că se pierde România.
Îi vom cere ajutor, iar el ne va zâmbi şi ne va spune:
„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie.
Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.”