Considerat erou naţional al Ucrainei, pentru că a fost primul care a încercat să obţină independenţa acestui stat, Mazepa (1639-1709) s-a născut într-o familie bogată din localitatea Bila Ţerkva, de lângă Kiev, şi este considerat duşmanul de moarte al Rusiei, chiar şi acum, la mai bine de 300 de ani de la moartea sa.
El a fost înmormântat din întâmplare la Galaţi, motiv pentru care în prezent două cartiere îi poartă numele şi astăzi, fără ca oamenii să ştie musai cine este omul căruia îi pronunţă numele aproape zilnic.
"Vizita a fost una neoficială. Universitatea noastră are un parteneriat foarte strâns cu cea din Ismail, acesta fiind motivul pentru care s-a dorit semnarea unui protocol de colaborare între noi şi fundaţia fostului preşedinte ucrainean, care-şi doreşte să descopere mormântul eroului lor naţional", ne-a declarat rectorul universităţii, Iulian Bîrsan, citat de viata-libera.ro.
"Deşi s-a identificat un loc în care ar putea fi mormântul lui Mazepa, zona este destul de largă, în preajma Hotelului "Vega" şi a blocurilor din jur. De aceea, procedura va fi una de durată. Nu te poţi apuca de săpături arheologice, până când nu se face o cercetare minuţioasă a arhivelor, până nu se studiază planurile Bisericii "Sf. Gheorghe", cea care a fost demolată de comunişti, până nu se găsesc eventual martori care au participat la demolare. Apoi, chiar dacă se vor găsi oseminte, având în vedere că cneazul ucrainean a fost dezhumat de mai multe ori, cine garantează că sunt ale lui. Trebuie găsiţi urmaşi pentru a preleva probe ADN, astfel încât identificarea să fie corectă. Cu un astfel de studiu deloc uşor de efectuat, trebuie întocmit apoi un dosar la Ministerul Culturii, pentru a solicita începerea săpăturilor arheologice", a precizat profesorul gălăţean.