Cei din urmă au efectuat o expertiză endocrinologică, care demonstrează că Doina Pană a fost otrăvită intenționat și nu accidental, în urma consumului de fructe de mare. Cantitatea mare de mercur din sânge a arătat că a fost vorba despre o otrăvire intenționată, potrivit presei locale.
Fostul ministru a depus o plângere la Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT.
Potrivit DIICOT, la începutul lunii februarie 2018, Poliția a trimis procurorilor o sesizare, după ce Doina Pană a fost intoxicată cu mercur. Tot atunci, a fost începută urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor.
Doina Pană a susținut că a fost otrăvită după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a ajuns pe mâna medicilor.
„Într-un final, pentru că au epuizat toate analizele specifice, cineva a avut ideea de a mă trimite la toxicologie, la Spitalul Floreasca. Și acolo am aflat că aveam o concentrație mare de mercur. Ce pot să vă spun cu certitudine este că nu mi s-a pus o singură doză, încât să mi se facă imediat rău, a fost ceva programat. Eu am convingerile mele, din ce direcție vine”, declara Doina Pană, în 2019.