A fost dorința lui să fie înmormântat la Speyer, a spus un vechi prieten al fostului cancelar, vorbind în numele soției lui Helmut Kohl. 'El a luat această decizie în vara anului 2015, când starea sa de sănătate era critică', afirmă acest prieten.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a propus duminică organizarea unei mari ceremonii europene pentru a-i aduce un omagiu fostului cancelar german, ceea ce ar fi o premieră. 'Fără Helmut Kohl, (moneda) euro nu ar fi existat', a subliniat președintele executivului comunitar într-unul din mesajele sale.
Considerat părintele reunificării germane și unul dintre artizanii construcției europene, Helmut Kohl deține și recordul longevității în fruntea executivului de la Berlin, pe care l-a condus între anii 1982 și 1998.
Sursa: agerpres.ro