„Să știți că atunci când Rusia sau Transnistria vorbește despre potențiale provocări, fiți siguri că ei le pregătesc,” a spus Serghei Jirnov în cadrul unui interviu pentru TVR Moldova.
„Dacă vorbesc despre asta își pun planurile pe seama adversarului, iar dacă le-au anunțat public înseamnă că le-au și pregăti,” a mai avertizat fostul spion.
Serghei Jirnov a fost ofiţer superior în cadrul Direcţiei de spionaj ilegal în cadrul KGB al URSS. În 1980, Jirnov l-a cunoscut personal pe liderul de la Kremlin, care i-a lăsat impresia unui om fără scrupule și care nu trebuie subestimat.
„Ultimele provocări la adresa Republicii Moldova, cu rachete care vă survolează spațiul aerian, care cad pe teritoriul vostru, faptul că au început discuții că Moldova va fi următoarea, propagandiștii lui Putin vorbesc despre aceste planuri, deci amenințarea este reală și ea trebuie tratată ca o amenințare serioasă,” a avertizat fostul ofițer KGB.
Între timp, ies la iveală informații șocante în ancheta celor doi directori Gazprom decedați anul trecut în condiții suspecte. Foști agenți ai securității de la Moscova, care dețin acum un hotel de lux în Muntenegru, ar fi implicați în povestea controversată.
Suspiciunile au apărut atunci când anchetatorii au descoperit o schemă de spălare de bani în timp ce investigau o plată de 30 de milioane de euro din partea gigantului rusesc spre complexul de lux.
Aleksandar Tiuliakov, director general adjunct pentru securitate corporativă, s-ar fi sinucis la sfârșitul lunii februarie 2022. Cadavrul său a fost găsit în garajul unui complex securizat al companiei, lângă Sankt Petersburg, cu un bilet de adio lângă el.
A urmat două luni mai târziu Vladislav Avaiev, vicepreședinte al Gazprom Bank. Cadavrul său a fost găsit alături de cele ale soției și fiicei lor minore în apartamentul lor din Moscova. La un an de la incident, circumstanțele morții lor rămân neclare.
Suspiciuni legate de Gazprom au apărut inclusiv la noi în țară. În luna octombrie a anului trecut, procurorii DIICOT au descins la sucursala din România în urma unor acuzații de spionaj. Patru angajați ar fi transmis Rusiei informații despre resursele minerale din țara noastră.