"Mi-au spus foarte clar că Gabriel Constantinescu, șeful SRI pe Moldova, ar fi fost la biroul meu de la primărie cândva, l-aș fi refuzat și din cauza asta a stabilit cu Coldea că trebuie să fiu scos din ecuație. (…) Eu am fost țintă încă din 2013. În 24 decembrie 2013 (în Ajunul Crăciunului – când se tăia porcul la SRI cu doamna Kovesi, cu Liviu Dragnea, cu domnul Coldea), mi s-a emis mandat de siguranță națională de către SRI – de către domnii Dumbravă și Coldea. Întregul stat paralel l-a servit pe Traian Băsescu cât a fost în funcție și a căpătat putere. În clipa când lui Băsescu i s-au terminat mandatele, acești oameni au păstrat puterea pentru ei. De-asta au făcut ravagiul din 2014-2015, cu cătușele și dosarele: cu Ponta și cu toți ceilalți.
Nu toți pot să fie Coldea. Coldea chiar dacă a plecat din sistem, și-a păstrat informațiile necesare, pentru că el a construit sistemul. Nu poți să-i schimbi pe toți din sistem, astfel încât Coldea să n-aibă influențe în continuare.
În zona serviciilor, ei în continuare sunt văzuți bine. Cel puțin Coldea. Pentru că are informații și are oameni – inclusiv oameni de afaceri”, a precizat fostul edil Gheorghe Nichita.