Cristian Adomniței, fost ministru al Educației în perioada aprilie 2007- octombrie 2008 este angajat în Parlamentul României, mai precis, consilier personal al președintelui Comisiei pentru comunitățile de români din afară granițelor țării, deputatul liberal Gigel Știrbu.
Pentru serviciile prestate, fostul ministru și, totodată, fost președinte al Consiliului Județean Iași în perioada iulie 2012- 20 mai 2015 încasează lunar 3.500 de lei. Postul îl ocupă începând din noiembrie 2021.
Potrivit reporteris.ro, Cristian Adomniței a făcut, la sfârșitul anului trecut, un „exit” de 700.000 de euro la centrul medical din Suceava și a cumpărat acțiuni la OMV Petrom de 500.000 de euro. A mai cumpărat o vilă în Copou, de 300.000 de euro, pe care urmează să o amenajeze, și are economii de câteva sute de mii de euro. Acum, încasează 700 de euro lunar că simplu consilier al lui Gigel Știrbu.
"Oamenii ăștia nu își închipuie că ar putea să facă față în mediul privat. O persoană care a fost președinte de Consiliu Județean, fost ministru, să nu credeți că va pregăti mapa, că va face chestii din astea, că e mult prea calificat - teoretic. Eu va întreb: de ce copiii unor oameni foarte potenți financiar, de ce își caută de muncă tot la stat?", a afirmat analistul politic George Rîpă, miercuri seară, în emisiunea Culisele Statului Paralel, de la Realitatea PLUS.
Profesorul George Pădure a opinat că este posibil că deputatul Gigel Știrbu să fi avut, într-adevăr, nevoie de serviciile lui Cristian Adomniței.
"Poate că Gigel Știrbu are nevoie de competența lui Admonitei. I-o fi spus: Te iau lângă mine, vino încoace să mă ajuți", a arătat George Pădure.
De cealaltă parte, jurnalista Cora Muntean a precizat că o să îl sune pe Cristian Adomniței să îl întreb de ce s-a angajat la Parlament.