„Era o doamnă care acum e judecător la Curtea Constituțională și care era secretar general adjunct. Și a fost dată afară de către ministru și plângea pe scări. Am văzut-o când cobora pe scări, m-am întâlnit cu ea și am zis de ce s-a întâmplat. Ei zice, m-au dat afară. Și păi zice, știi tu, cu arhiva SIPA, că ea am înțeles că a avut ceva acces. Danileț la fel, a fost aceeași chestiune. Toată lumea mi-a spus din minister că anterior să ajung în minister, a fost o mică comisie acolo care a avut acces în arhivă. Printre cei din arhivă, a fost și Danileț în calitate de consilier al ministrului Monica Macovei. S-au făcut copii pentru că era un copiator acolo, nu știu cum a ajuns ăla din întâmplare, fix în arhivă.
Și s-au făcut niște copii după niște documente. Erau, în general, documente despre judecători și procurori. Adică, din viața lor personală, foarte multe chestiuni erau trecute acolo. Pentru că SIPA asta făcea înainte. Judecătorii și procurorii erau foarte bine monitorizați. De mai multe ori am înțeles că s-a intrat.
S-a intrat această comisie și că în urma acestor intrări, doamna respectivă a fost dată afară. Doamna Scântei, da. Doamna Scântei a fost dată afară după aceea. Ea mi-a spus ea personal pe scări că de aia a fost și dată afară din cauza arhivei”, a spus Ovidiu Puțura.